Fațetele dentare sau vinirile ( din engleza „veneers”) reprezintă o structură artificială, confecționate din diferite materiale, precum porțelanul sau compozit. Ele se aplică pe suprafața dinților, din motive estetice sau medicale, creând cel mai admirabil și impecabil zâmbet. Fațetarea dentară reprezintă o procedura stomatologică restaurativă, care îmbunătățeste forma, poziția, aspectul și culoarea dinților. Într-un final redând un zâmbet perfect aliniat. Procedura nu este dureroasă și este cea mai de succes metodă din ultimul deceniu pentru a reda un zâmbet perfect. Fațetele dentare sunt utilizate pentru rezolvarea unei game variate de probleme cum ar fi închiderea spațiilor interdentare, eroziuni ale smalțului. Aceste probleme sunt provocate de alimentele acide, amelogeneza imperfectă, hipoplazii ale smalțului sau obturații mari inestetice pe dinții anteriori. Există 2 tipuri de fațete dentare: cele din porțelan sau ceramică și cele din compozit. Fațetele dentare din porțelan au o calitate superioară față de fațetele din compozit. Porțelanul fiind un material translucent, cu rezistență și durabilitate sporită, redă un aspect natural dinților. Fațetele dentare din compozit au avantajul că pot fi realizate direct în cabinet, nefiind necesare mai multe vizite la stomatolog. De asemenea, ele au un un cost mai mic. Obiectivul realizării fațetelor dentare este acela de a oferi pacientului restaurări care să se integreze perfect în fizionomia acestuia. Estetica dentară are, în general, scopul de a reconstrui dantură cât mai aproape de forma naturală. Se ia în considerare necesitățile estetice, să fie în armonie cu gingia, buzele, și să păstreze vitalitatea dinților cât mai mult timp. Vă prezentăm câteva motive pentru care puteți alege varianta tratamentului cu ajutorul fațetelor dentare: • Discromii ale dinților, care nu pot fi îndepărtate prin procedurile de profilaxie (detartraj, periaj profesional, air-flow) sau printr-o albire dentară profesională, precum cele date de tratamentul cu tetraciclină. Fațetele vor acoperi în totalitate aceste colorații intense, iar rezultatul final va fi un zâmbet strălucitor. • Dinți fisurati superficial sau ciobiți, care nu mai pot beneficia de obturații (plombe) care să rezolve perfect problema estetica. • Dinți cu modificări de poziție, spațiați sau inghesuiti, pentru care din diferite motive nu se poate interveni ortodontic. Uneori, pacienții aleg varianta fațetelor dentare deoarece este mai rapidă (tratamentul ortodontic dureaza in medie 1-2 ani, iar realizarea fațetelor durează câteva zile).
PROCEDURA
Un mare avantaj al tratamentului prin fațete ceramice este acela că înainte de intervenția propriu-zisă se poate face o simulare cu ajutorul căreia pacientul poate vedea cum va arăta zâmbetul sau după aplicarea fațetelor ceramice finale. Este o etapă intermediară care prelungește tratamentul dar are o mare importanță pentru pacient. La această etapă nu se intervine deloc asupra dinților naturali, este complet nedureroasă iar acesta poate vedea cum vor arăta dinții săi în final. Doctorul ia o amprentă a ambelor arcade pe care o trimite în laborator împreună cu fotografii și indicații precise privind viitoarea formă a dinților, culoarea și orientarea dinților.
În laborator sunt turnate modele ale dinților pacientului pe care apoi sunt modelate fațete din ceara specială (wax up) după indicațiile medicului dentist respectând forma indicată și celelalte principii. La ședința următoare, pe baza fațetelor din ceară, medicul realizează în cabinet fațete din materiale acrilice sau compozite care se aplică pe dinții pacientului acestea având culoarea și forma celor finale (mock up). În acest fel pacientul poate vedea cum vor arăta dinții săi în final și se pot face chiar diverse adaptări și modificări de culoare și formă. Această tehnică de simulare nu este obligatorie, dar este recomandată în cazuri în care are loc restaurare completă prin fațete ceramice sau în cazuri mai complicate, fiind totodată o metodă excelentă de prefigurare a rezultatului final.
PREGĂTIREA
Pregătirea dinților pentru fațete înseamnă îndepărtarea unui strat foarte subțire de smalt de pe suprafața dinților. Aceasta reprezintă o procedura non-invazivă, nedureroasă, iar ulterior luarea unei amprente în scopul realizării fațetelor. Ulterior, fațetele sunt adaptate și cimentate pe dinții respectivi, conferind pacientului un zâmbet plăcut și de lungă durată. Fațelele de ceramică (porțelan) creează un aspect firesc al danturii, datorită absenței metalului, oferind o translucentă foarte apropiată de cea a dinților naturali. Suprafața de porțelan este foarte netedă și impenetrabilă, motiv pentru care dinții cu fațete dentare nu-și vor schimba niciodata culoarea și strălucirea.
IGIENA DENTARĂ
Intretinerea fațetelor dumneavoastră este simplă. Ca și în cazul dinților naturali trebuie să păstrați o igienă dentară riguroasă. Urmează să efectuți periaj dentar zilnic, utilizând ața dentară și control stomatologic regulat.Un detartraj și un periaj profesional efectuat în cabinet o data la 6 luni este necesar pentru sănătatea dentară.
AVANTAJE
• Integritate biologică mărită, datorită stabilității chimice. • Nu produc sensibilitate sau iritații la nivelul gingiilor. • Reduc, de asemenea, placa bacteriană, care nu mai adera la nivelul dinților, datorită suprafeței netede și strălucitoare a fațetelor. • Fără modificări coloristice în timp. • Rezistente și durabile.
Așadar, fațetele dentare ceramice reprezintă o soluție inovatoare și eficientă în tratarea diverselor probleme dentare. Acestea garantează pacientului un zâmbet perfect, aliniat, natural.

Medic șef, co-fondator Imperial Dent și expert în stomatologie generală
Valerii Balta este co-fondatorul și medicul-șef al clinicii Imperial Dent din Chișinău, având o carieră de peste două decenii dedicată excelenței în medicina dentară. Cu o vastă experiență clinică și o viziune axată pe integrarea tehnologiilor moderne, acesta coordonează activitatea medicală a instituției, asigurându-se că fiecare pacient beneficiază de tratamente sigure și eficiente.
Formarea academică și specializarea clinică
Parcursul său academic a început la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, unde a urmat cursurile facultății de stomatologie între anii 1996 și 2001. Ulterior, și-a aprofundat cunoștințele prin studii postuniversitare de rezidențiat, specializându-se în stomatologie generală în perioada 2001-2004. Această bază educațională solidă a fost completată de o practică intensă în cadrul clinicii „Caracaș Dental”, unde a activat ca medic stomatolog timp de un deceniu, între anii 2003 și 2014.
Fondarea Imperial Dent și leadership-ul medical
În anul 2014, Valerii Balta a devenit unul dintre cadrele medicale centrale ale clinicii Imperial Dent, asumându-și dublul rol de medic stomatolog generalist și medic-șef. În această calitate, acesta nu doar că gestionează cazuri clinice complexe, ci și supraveghează implementarea standardelor de calitate și siguranță în întreaga clinică. Sub îndrumarea sa, Imperial Dent a devenit un spațiu medical unde profesionalismul se întâlnește cu grija față de pacient, punând accent pe diagnosticarea precisă și planificarea riguroasă a tratamentelor.
Expertiza internațională și educația continuă
Valerii Balta crede cu tărie că medicina modernă necesită o actualizare constantă a cunoștințelor. În acest sens, participă periodic la congrese, seminare și cursuri de specializare atât la nivel național, cât și internațional. Schimbul de experiență cu profesioniști din țări precum SUA, Germania, Austria, Italia, România și Ucraina i-a permis să aducă în practica de zi cu zi cele mai noi tehnici și protocoale de lucru. Această deschidere către inovație garantează pacienților accesul la metode de tratament validate la nivel global.
Angajamentul față de excelența în sănătatea orală
În activitatea sa de medic-șef, Valerii Balta pune un accent deosebit pe etica profesională și pe utilizarea echipamentelor de înaltă performanță pentru a minimiza disconfortul pacienților. Viziunea sa este una clară: stomatologia de calitate trebuie să fie accesibilă și realizată cu o precizie care să asigure rezultate durabile pe termen lung. Prin combinarea experienței sale vaste cu o abordare empatică, acesta continuă să contribuie esențial la dezvoltarea comunității medicale din Moldova și la redarea zâmbetelor sănătoase.