Servicii
Odontologia
Odontologia este concomitent o știință, dar și o ramură a medicinei dentare, care include servicii stomatologice și se ocupă cu tratamentul cariilor, afecțiunilor coronare și durerilor dentare. Cariile dentare sunt cele mai frecvente cauze pentru vizitele la stomatolog. Potrivit datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, 81% din moldoveni suferă de carii dentare.
Caria dentară este unul din cele mai răspândite procese patologice cronice al întregului organism uman, afectând 25% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 6—11 ani, 59% persone cu vârsta cuprinsă între 12—19 ani, 28% cu vârsta între 35—44 ani şi 18% dintre persoanele cu vârsta mai mare de 65 ani.
Important de reținut! Dacă vorbim de tratament carii dentare ce nu necesită intervenția stomatologului nu există. Chiar dacă nu există deranj, durere sau cavitate (unele apar inițial ca pete), intervenția trebuie să fie cât mai rapidă, pentru că evoluția nu se oprește de la sine (deci, mai devreme sau mai târziu, oricum se ajunge în clinica dentară).
Cariile dentare pot determina complicații dificile, în lipsa unui tratament efectuat la timp. Prezența chiar și doar a unei carii dentare crește riscul de îmbolnăviri și în celelalte sisteme ale organismului. Adesea, pacienții ajung la medicul stomatolog după ce caria afectează dintele până la nerv, provocând dureri insuportabile. Dinții profund afectați pot să-și piardă complet vitalitatea, până la necesia unei extracții dentare definitive – lovitură în sănătate, dar și în buget.
Deși cauzele concrete pentru apariția cariilor dentare nu sunt definite, există câteva teorii. Pe lângă factorul genetic și geografic, un mare rol îl joacă obiceiurile igienice (periajul insuficient, lipsa rutinei de utilizare a apei de gură și aței dentare), dar și faptul că oamenii nu sunt obișnuiți cu vizitele profilactice la stomatolog. Există și factorul alimentar (utilizarea excesivă a zahărului), factor acutizat de igiena precară.
Odontologia este soluția optimă pentru defectele țesutului dentar, fie că este vorba de o carie dentară sau vreun alt defect (fracturi, leziuni de uzură). Partea dentară lipsă se reconstituie, folosind materiale compozite similare smalțului dentar atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic.
Cel mai frecvent tratament aplicat în odontologie este obturația dentară (denumirea populară – plombă). Uneori, ca de exemplu în cazul fisurilor, se pot aplica fațete ceramice. Esența generală este înlăturarea leziunii, asanarea și restabilirea integrității dentare, pentru confortul maximal al pacienților.
Clinica stomatologică din Chișinău Imperial Dent vă așteaptă, de la mic la mare, pentru a primi o consultație gratuită și a determina starea de sănătate a danturii. Chiar dacă veți avea norocul de a fi unul dintre cei doi din zece moldoveni, care nu sunt afectați de carii dentare, veți fi la curent cu starea generală a danturii și veți primi sfaturi prețioase pentru a evita problemele în viitor.
Nici copiii mici nu sunt feriți de probleme stomatologice, specialiștii recomandând ca prima vizită la stomatolog să fie programată chiar după apariția primilor dințișori. Aplicarea unei protecții pe bază de fluor îi va proteja pe micuți de carii, iar atmosfera prietenoasă din clinică va pune baza unei atitudini pozitive față de stomatolog. Să găești o clinică stomatologică pentru copii în Chișinău poate fi mai dificl decât s-ar putea crede, de aceea specialiștii Imperial Dent vă așteaptă mereu cu drag (și cu o atitudine specială pentru micii pacienți).
Un lucru important de reținut este acela că a preveni este mai ușor decât a trata, iar a trata din start este mai eficient, mai puțin costisitor și fără mare deranj, comparativ cu un tratament tardiv. O atitudine pozitivă față de stomatologie și specialiștii din domeniul respectiv vă poate aduce multe beneficii și un zâmbet larg, sclipitor, oricând și oriunde. Dacă aveți întrebări, dubii sau neclarități, cel mai ușor e să vă adresați la noi pentru o consultație stomatologică gratuită.